Consulatul General al României la Gyula informează că cei doi români răniți în accident sunt în continuare sub supraveghere medicală

Autor: Vlad Ciurdar
Publicat: 25-06-2018 22:01

Cei doi români răniți în urma accidentului din Ungaria sunt în continuare internați la un spital din zonă. Una dintre persoanele rănite va fi externată în perioada următoare, iar cea de-a doua a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, anunță Ministerul Afacerilor Externe (MAE), informează Mediafax.

"Conform datelor obținute de reprezentanții Consulatului General al României la Gyula, cei doi cetățeni români răniți în urma accidentului sunt în continuare internați la un spital din zonă. Una dintre persoanele rănite va fi externată în perioada următoare, iar cea de-a doua a fost supusă unei intervenţii chirurgicale, fiind sub monitorizare medicală", precizează Ministerul Afacerilor Extrne (MAE), la solicitarea Mediafax.

Vezi și: Un autocar cu 45 de pasageri a izbucnit în flăcări pe centura orașului Cluj-Napoca

Familiile românilor au fost informate cu privire la situația acestora.

Accidentul rutier a avut loc duminică pe Drumul naţional 42 din Ungaria, între localităţile Berettyóújfalu şi Mezőpeterd, în apropierea frontierei cu România. Un microbuz înmatriculat în România a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism din Slovacia. Un alt autoturism, înregistrat în România, a intrat în cele două vehicule care se loviseră iniţial, a comunicat Poliţia ungară, precizând că zece persoane au fost rănite în accident.