Accident în Roman, județul Neamț, cu trei autoutilitare: două persoane au fost rănite

Autor: Vlad Ciurdar
Publicat: 27-06-2018 19:20

Două persoane au fost rănite, una fiind în stare critică, după ce trei autoutilitare s-au ciocnit, miercuri seara, în localitatea Roman, județul Neamț, transmite corespondentul Mediafax.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Neamț au spus că două persoane au rămas încarcerate, fiind în stare gravă, în urma impactului dintre trei autoutilitare, pe un drum din localitatea Roman.

Vezi și: INFP a anunțat că s-a produs un CUTREMUR: Magnitudinea măsurată de seismografe

"În urma accidentului între cele trei vehicule, care a avut loc la Castelul de apă din Roman, două victime au rămas încarcerate. La fața locului s-au deplasat două echipaje, o autospecială complexă și o ambulanță SMURD, precum și una de la Serviciul de Ambulanță. Una dintre victime a intrat în stop cardiorespirator", a declarat, miercuri, Andrei Grancea, purtătorul de cuvânt al ISU Neamț.