ALERTĂ - Comisia Iordache a făcut modificări CRUCIALE la Codul Penal / UPDATE

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 28-06-2018 11:50
Actualizat: 28-06-2018 12:12

Comisia pentru legile justiției, condusă de Florin Iordache, a început lucrările la Codul Penal. În prima ședință, Comisia a eliminat din Codul Penal actual două articole extrem de importante.

Astfel, articolele 61 și 62 vor fi eliminate din actualul Cod Penal.

”Articolul 61 Stabilirea amenzii
(5) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, iar pedeapsa prevăzută de lege este numai amenda ori instanţa optează pentru aplicarea acestei pedepse, limitele speciale ale zilelor-amendă se pot majora cu o treime.

Art. 62: Amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii

(1) Dacă prin infracţiunea săvârşită s-a urmărit obţinerea unui folos patrimonial, pe lângă pedeapsa închisorii, se poate aplica şi pedeapsa amenzii.

(2) Limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute în art. 61 alin. (4) lit. b) şi lit. c) se determină în raport de durata pedepsei închisorii stabilite de instanţă şi nu pot fi reduse sau majorate ca efect al cauzelor de atenuare ori agravare a pedepsei.

(3) La stabilirea cuantumului sumei corespunzătoare unei zile-amendă se va ţine seama de valoarea folosului patrimonial obţinut sau urmărit”.

De asemenea, alineatul (1) al articolului 64 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(1) În cazul în care pedeapsa amenzii nu poate fi executată în tot sau în parte din motive neimputabile persoanei condamnate, instanţa înlocuieşte obligaţia de plată a amenzii neexecutate cu obligaţia de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate stabilite prin expertiză medico-legală, persoana nu poate presta această muncă. Unei zile-amendă îi corespunde o zi de muncă în folosul comunităţii."

UPDATE: Tot în cadrul Comisiei a fost modificat articolul 75 și, în fapt, au fost extinse prevederile și pentru fapte de corupție:

Art. 75: Circumstanţe atenuante

(1) Următoarele împrejurări constituie circumstanţe atenuante legale:La articolul 75, alineatul (1) litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„d) acoperirea integrală a prejudiciului material cauzat prin infracţiune, în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti, dacă făptuitorul nu a mai beneficiat de această circumstanţă într-un interval de 5 ani anterior comiterii faptei. Circumstanţa atenuantă nu se aplică în cazul săvârşirii următoarelor infracţiuni, dacă au produs un prejudiciu material: tâlhărie, piraterie, furt calificat, fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plată electronice.

La articolul 75 alin. (2), după litera b) se introduc două noi litere, literele c) și d), cu următorul cuprins:

„c) conduita bună a infractorului înainte de săvârșirea infracțiunii;

d) conduita după săvârșirea infracțiunii şi în cursul procesului penal, fără a se aprecia această circumstanță în defavoarea inculpatului, dacă aceasta a adoptat o poziție de nerecunoaștere a săvârșirii infracțiunii, deoarece s-a considerat nevinovat”.