Spectacolul 'Pân' la rai' susținut de Adrian Naidin Quartet, vineri, la Casa Filipescu-Cesianu

Autor: Luiza Moldovan
Publicat: 28-06-2018 13:11

Adrian Naidin Quartet va susține concertul "Pân' la rai", la Casa Filipescu-Cesianu din cadrul Muzeului Municipiului București, vineri, de la ora 20.30, arată un comunicat (Mediafax).

Muzicienii care alcătuiesc Adrian Naidin Quartet vin în fața publicului pentru a interpreta piesele care au ajuns pe coloana sonoră a filmului americano-românesc "The Necessary Death of Charlie Countryman", regizat de Fredrik Bond.

Proiectul "Pân' la Rai" este prezentat drept "una dintre cele mai valoroase compoziții imaginate vreodată în maiestoasa umbră a Mariei Tănase", muzicienii apropiindu-se de temele tradiționale, pentru a le explora profunzimile, în compoziții ce interacționează cu sunetele jazz-ului contemporan.

Grupul este format din Adrian Naidin (violoncel și voce), Sorin Zlat (pian), Eugen Amarandei (contrabas) și Gabriel Bălașa (percuții).

"Amestec de tradițional și avangardă, tehnic și nonconformist, violoncelistul Adrian Naidin își testează imaginația într-un incredibil experiment acustic, alături de alți trei muzicieni cu personalități și cariere excepționale. Printre aceștia, pianistul Sorin Zlat, singurul român premiat în cei 30 de ani de prestigioasă istorie a celui mai important concurs de jazz din Statele Unite, The Great American Jazz Piano Competition. Li se alătură Eugen Amarandei - unul dintre cei mai tehnici și mai inspirați dintre contrabasiștii României, și excepționalul percuționist Gabriel Bălașa, un muzician inventiv și imprevizibil, testat în formule avangardiste și în proiecte acustice insolite", arată organizatorii.

Biletul costă 10 lei, în preţ fiind inclusă vizitarea "Muzeului Vârstelor", în termen de 30 de zile.