O procedură alternativă la chimioterapie a fost testată cu succes la Constanța

Autor: George Traicu
Publicat: 28-06-2018 17:48

O procedură medicală de chemoembolizare, o alternativă la chimioterapia clasică destinată pacienților ce nu pot fi operați, a fost efectuată cu success, pentru prima dată la Spitalul din Constanța, de o echipă de medici de la Institutul Clinic Fundeni, transmite MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța, chemoembolizarea a fost posibilă cu ajutorul unui angiograf primit de unitatea sanitară în cadrul unui proiect european, care a fost folosit, joi, pentru prima dată.

Procedura chemoembolizare, realizată de o echipă de medici de la Institutul Clinic Fundeni a durat aproximativ o oră și s-a încheiat cu succes.

Intervenția reprezintă o metodă de tratament minim invaziv al anumitor tipuri de cancer și este destinată pacienților care nu mai pot fi operați.

„Chemoembolizarea presupune introducerea selectivă, doar în zonele afectate, de substanțe embolizante și cistostatice, urmărindu-se distrugerea tumorilor. Procedura este o alternativă la chimioterapia clasică, orală și parenterală și se adresează atât tumorilor hepatice primitive, cum este hepatocarcinomul, dar și determinărilor secundare - metastaze hepatice de cancere colorectale”, au transmis, joi, reprezentanţii Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța.

Proiectul prin care spitalul a fost dotat cu acest aparat ultraperformant de angiografie aparține Academiei de Științe Medicale din România, în tota, 17 centre medicale din țară fiind dotate cu angiografe, prin intermediul fondurilor europene.

În cadrul proiectului, Spitalul Județean din Constanța este implicat într-un studiu, ce se desfășoară pe o perioadă de cinci ani şi prevede înrolarea mai multor pacienți diagnosticați cu cancer colorectal sau hepatic, pentru care intervenția chirurgicală clasică nu este o soluție. Pacienții care vor fi incluși în studiu trebuie să îndeplinească mai multe criterii din punct de vedere medical, iar rezultatele cercetării se vor materializa într-o strategie națională de tratament a afecțiunilor, aplicabilă pe tot teritoriul țării, în centre specializate.

După finalizarea studiilor, angiografele vor rămâne în spitalele în care au fost instalate și vor fi utilizate în folosul pacienților.