PNL Cluj vrea să menţină colaborarea cu PSD, chiar dacă se rupe USL

Autor: Radu Pop, Colaborator
Publicat: 21-02-2014 18:10

El a subliniat că cel puţin deocamdată nici nu se pune problema de a face înţelegeri cu alte formaţiuni politice. 'Nu am avut nicio discuţie, eu nici nu mă gândesc la chestia asta. Aici am avut un program judeţean şi dacă se întâmplă ceva la Bucureşti nu înseamnă neapărat că trebuie să se schimbe şi alianţele la nivel de Cluj. Pentru mine e important să se atingă punctele cuprinse în programul pe care l-am avut împreună în cadrul USL. Deocamdată nici nu mă gândesc la altă combinaţie politică decât cea actuală. Avem un program pentru care electoratul ne-a votat în 2012 şi eu zic că trebuie dus la îndeplinire', a afirmat Horea Uioreanu. O poziţie similară a avut şi preşedintele PSD Cluj, Remus Lăpuşan. El a declarat pentru AGERPRES că nici acum şi nici în perioada următoare nu va avea discuţii cu alte formaţiuni politice. 'Deocamdată, cel puţin până în acest moment, noi nu am avut discuţii cu nimeni de acest gen şi nici nu cred că o să le avem în perioada următoare. Deocamdată aşteptăm, vedem ce se întâmplă, nu suntem grăbiţi, că graba strică treaba', a spus Remus Lăpuşan.