Președintele Consiliului European consideră că implementarea acordului european privind migraţia va fi dificilă

Autor: Vlad Ciurdar
Publicat: 29-06-2018 18:32

Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a declarat vineri că implementarea acordului privind migraţia, convenit de liderii statelor UE după nouă ore de negocieri, va fi partea cea mai dificilă, relatează Reuters, informează Agerpres.

"În ceea ce priveşte acordul nostru privind migraţia, este mult prea devreme să vorbim despre un succes", a declarat Donald Tusk în cadrul unei conferinţe de presă după două zile de discuţii la Bruxelles.

"Am reuşit să ajungem la un acord la Consiliul European. Însă asta este de fapt cea mai uşoară parte, în comparaţie cu ceea ce ne aşteaptă pe teren, când vom începe punerea în aplicare a acordului", a mai spus el.

Vezi și: Spania şi Grecia acceptă să preia refugiații sosiți pe teritoriul Germaniei, însă Italia își păstrează poziția anti-migraționistă

Referitor la Brexit, Donald Tusk a declarat vineri că cele mai dificile probleme rămân nerezolvate în discuţiile privind ieşirea Marii Britanii din UE, adăugând că timpul se scurge, iar cele două părţi ar trebui să pună cărţile pe masă.

"Mai sunt multe de rezolvat şi cele mai dificile probleme sunt nerezolvate", a spus Tusk, adăugând că, dacă ambele părţi doresc să ajungă la o înţelegere până în octombrie, "acesta este ultimul apel pentru a pune cărţile pe masă".