Accident tragic în Olt! Două persoane au murit în urma impactului

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 29-06-2018 22:14

Două persoane au murit, vineri seara, într-un accident rutier petrecut în comuna Slătioara, din județul Olt, după ce două autoturisme s-au ciocnit frontal. Șoferul care a produs accidentul era băut, potrivit Mediafax.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsășteanu, în accidentul produs în Slătioara au murit șoferul unui autoturism și pasagerul din cealaltă mașină.

„Victimele aflate în stop cardio-respirator nu au răspuns manevrelor de resuscitare și au fost declarate decedate. Este vorba de o femeie în vârstă de 34 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, și un bărbat, de 48 de ani, șofer al celuilalt autoturism. Șoferul autoturismului în care se afla femeia nu prezintă urme de traumă, iar pasagerul din același autoturism a fost transportat la UPU Slatina, conștient, cu traumatism toracic și traumatism membrul superior”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsășteanu.

Polițiștii au stabilit că șoferul care a produs accidentul și care a scăpat cu răni ușoare era băut, iar impactul celălalt vehicul a fost frontal.

„Șoferul unui autoturism, aflat sub influența alcoolului, cu 0.58 mg/l în aerul expirat, a pierdut controlul asupra direcției de mers pe Drumul Județean 677 în comuna Slătioara, a intrat pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism. Șoferul din cel de-al doilea autoturism și o pasageră din prima mașină au decedat”, a spus Cristi Grigorescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Olt.

Pe numele șoferului vinovat a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă și conducere sub influența alcoolului.