Circulaţie rutieră blocată pe patru drumuri naţionale, din cauza inundaţiilor

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 01-07-2018 20:00
Actualizat: 01-07-2018 21:02

Circulaţia rutieră este în continuare închisă din cauza inundaţiilor pe patru drumuri naţionale din judeţele Neamţ, Suceava şi Harghita, potrivit Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), transmite news.ro.

Astfel, rămân închise DN 11B, în localitatea Sânzieni, la limita judeţelor Covasna şi Harghita, DN 15, în localitatea Bistricioara din judeţul Neamţ, DN 2H, în localitatea Milişăuţi din judeţul Suceava şi DN 2L, în localitatea Soveja din judeţul Neamţ, a anunţat, duminică seară, CNAIR.

Inundaţiileau afectat 99 de localităţi din 19 judeţe, iar peste 760 de oameni au fost evacuaţi, cele mai mari probleme fiind în Covasna, Neamţ şi Braşov.