Angela Merkel, avertisment DUR pentru Donald Trump înaintea întâlnirii cu Putin - Liderul SUA riscă pierderea aliaţilor din Europa

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 15-07-2018 14:29
Actualizat: 15-07-2018 14:44

Guvernul Angela Merkel l-a avertizat, duminică, pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, să nu negocieze în mod unilateral cu omologul său din Rusia, Vladimir Putin, întrucât riscă pierderea aliaţilor din Europa, exprimând speranţa că liderul american va aborda tema neproliferării nucleare.

Donald Trump este criticat frecvent pentru relaţia bună cu Vladimir Putin, mai ales în contextul acuzaţiilor privind influenţa pe care Rusia a avut-o asupra rezultatului scrutinului prezidenţial din Statele Unite. Cei doi urmează să aibă luni o nouă întrevedere, în Helsinki, conform Mediafax.

Ministrul german de Externe, Heiko Maas, i-a atras atenţia lui Donald Trump înaintea întrevederii cu liderul de la Kremlin. "Dialogul aduce claritate. Dar din sistemul de coordonare cu preşedintele Trump lipseşte claritatea. Atunci când îţi ofensezi partenerii, în final riscul este să pierzi. Acordurile unilaterale adoptate în detrimentul partenerilor vor avea efectul că Statele Unite vor avea de pierdut", a afirmat Heiko Maas, citat de publicaţiile germane Bild am Sonntag şi Die Zeit.

Blaga i-a chemat de urgență pe liderii din aripa ex-PDL la sediul din Modrogan. Ce se va discuta în spatele ușilor închise / SURSE

Heiko Maas a exprimat speranţa că Donald Trump va aborda măcar tema reducerii proliferării nucleare cu Vladimir Putin. "Ar fi un progres dacă această întâlnire va genera un impuls pentru dezarmarea nucleară", a subliniat Heiko Maas.

Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a declarat miercuri că a avut o întrevedere "extraordinară" cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei, catalogând drept "foarte bune" relaţiile bilaterale, deşi criticase dur Berlinul din cauza legăturilor cu Moscova. "Avem o relaţie foarte, foarte bună", a declarat Donald Trump, potrivit publicaţiei germane Die Welt, după întrevederea bilaterală pe care a avut-o cu Angela Merkel cu ocazia summitului NATO de la Bruxelles. "Am avut o întrevedere extraordinară, am discutat despre bugetele alocate apărării şi despre relaţiile comerciale", a precizat Donald Trump.

Cu câteva ore înaintea întrevederii cu Angela Merkel, Donald Trump afirmase, de faţă cu Jens Stoltenberg, secretarul general NATO: "Germania este controlată în totalitate de Rusia, deoarece primeşte 60%-70% din energie din Rusia şi o nouă conductă de gaz; să îmi spuneţi dacă această situaţie este adecvată, deoarece eu cred că nu este, cred că este un lucru foarte rău pentru Alianţa Nord-Atlantică".

Donald Trump a criticat-o în mai multe rânduri pe Angela Merkel din cauza politicilor în materie de imigraţie şi practicilor comerciale.