Conducerea Senatului, convocată în ședință de URGENȚĂ: 'Numai Stalin mai convoca adunări la 2 noaptea cu o oră înainte printr-un simplu telefon'

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 18-07-2018 17:58

Liderul senatorilor USR, Vlad Alexandrescu, acuză majoritatea PSD - ALDE că vrea să  prelungească sesiunea extraordinară până pe 10 august.

"Este inacceptabil ce se întâmplă, tratează opoziția parlamentară ca pe niște slugi ai unui singur om! Mi-au trimis astăzi un mesaj prin care sunt convocat la Biroul Permanent al Senatului, MÂINE la ora 18, fără niciun fel de explicație, niciun fel de ordine de zi. Ne cheamă să decidem ceva mâine, dar nu știm ce trebuie să decidem, nu știm ce plănuiesc. Cel mai probabil, vor să prelungească sesiunea extraordinară până pe 10 august, cum spun unele surse, dar nu putem fi siguri căci democrația se face în secret în Parlamentul României din câte se vede.  Am sunat la Direcția Secretariatului General, am dat de șeful direcției și l-am întrebat pentru ce ne convoacă mâine, ce trebuie să discutăm, care este temeiul întâlnirii. Răspunsul clasic: nici eu nu știu, am primit un telefon, eu sunt un simplu funcționar etc. Oamenii ăștia acționează în cel mai sovietic stil posibil, numai Stalin mai convoca adunări la 2 noaptea cu o oră înainte printr-un simplu telefon.

Citește și: Ministrul trimis de Angela Merkel în România s-a întâlnit cu șefii DNA, DIICOT și cu Augustin Lazăr: E îngrijorat de modificările legislaţiei penale

Nimic scris, regulamentul este complet ignorat. Cu Tăriceanu plecat, se pare că acum Claudiu Manda se află la butoane și vrea să ne prezentăm drepți, la raport, mâine la ora 18. Înțelegeți cum stau lucrurile în fapt? Întreaga instituție a Senatului României se află la dispoziția unui singur om. Chiar și în sesiunea asta extraordinară, au decis să se țină doar 2 ședințe de plen, să voteze ceea ce îi interesa, iar de o săptămână și ceva nu se mai întâmplă nimic pentru că au plecat deja în vacanță. Țin Parlamentul la picior și sute de parlamentari la dispoziție pentru interesele lor. Nu accept ca Parlamentul să se transforme în moșia latifundiarilor Dragnea, Tăriceanu, Manda și ai lor. O glumă de instituție, mânuită ca o mână de angajați ai puterii fără drepturi", a scris senatorul pe Facebook.