Turcia a pus capăt stării de urgenţă impusă după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 19-07-2018 07:22

Turcia a pus capăt stării de urgenţă impusă după tentativa de lovitură de stat din iulie 2016, care a fost urmată de măsuri de represiune asupra mass-media şi opoziţiei şi o masivă epurare a instituţiilor publice, scrie agenţia dpa, potrivit Agerpres.

Starea de urgenţă a fost prelungită de şapte ori, de fiecare dată pentru trei luni, ultimul termen expirând joi la ora 1.00 dimineaţa (miercuri, ora 22.00 GMT). 

Sub controversatele măsuri de urgenţă, aminteşte agenţia dpa, mai mult de 110.000 de funcţionari de stat au fost epuraţi, în timp ce peste 1.500 de persoane, inclusiv soldaţi sau jurnalişti, au fost condamnaţi la închisoare pe viaţă.

Citește și: Google încasează o lovitură cruntă de la Comisia Europeană: Amendă de multe MILIARDE încasată de gigantul IT

Mai mult de 77.000 de oameni au fost arestaţi pentru presupuse legături cu predicatorul Fethullah Gulen, care locuieşte în Statele Unite şi este acuzat de Ankara pentru încercarea de lovitură de stat, lucru negat de acesta. 

Odată cu ridicarea stării de urgenţă, guvenul a propus un proiect dur de lege antiteroristă menit să înlocuiască respectiva măsură.