ȘOCANT Încă un adolescent a ajuns la spital după ce s-a electrocutat pe liniile de cale ferată

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 19-07-2018 09:28

Un adolescent a fost transportat la spital, în stare gravă, în timpul nopții de miercuri spre joi, după ce a fost găsit electrocutat, pe o cale ferată ce duce în Portul Constanța, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit polițiștilor constănțeni, adolescentul, în vârstă de 15 ani, a fost găsit în cursul nopții de miercuri spre joi, în jurul orei 01.30, în dreptul străzii Zefirului din Constanța, în apropiere de Poarta 6 de intrare în port. Acesta fusese electrocutat de la liniile de înaltă tensiune și zăcea pe calea ferată.

Reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță spun că adolescentul are arsuri de gradele 3 și 4 pe circa 60 la sută din suprafața corpului și a fost transportat, conștient, la un spital din București.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal in rem, pentru vătămare corporală din culpă.