Mutu va antrena în Emiratele Arabe Unite

Autor: George Traicu
Publicat: 19-07-2018 11:19

Directorul tehnic al FRF, Mihai Stoichiţă, a declarat că Adrian Mutu îşi va continua cariera de antrenor la un club din Emiratele Arabe Unite.

"Adi Mutu antrenează în Emirate, am vorbit cu el acum o săptămână. El avea oferte şi când s-a dus la Voluntari, dar a ales Voluntariul pentru că a vrut să rămână în România, a fost o provocare. Este o echipă de primă ligă. O să vă dau mai multe detalii când o să intru în posesia lor. Sigur a semnat în Emirate", a declarat Mihai Stoichiţă, la Digi Sport, conform news.ro

În vârstă de 39 de ani, Mutu a antrenat echipa FC Voluntari, pe care a salvat-o de la retrogradare sezonul trecut, după un baraj cu Chindia Târgovişte. După ce şi-a încheiat cariera de fotbalist, el a mai fost director general la Dinamo şi manager sportiv la FRF.