Evacuără RECORD în Siria - 800 de oameni au fost trimiși către Israel și Iordania

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 22-07-2018 08:56

Opt sute de sirieni, membri ai unei organizaţii civile şi familiile acestora, au fost recent evacuaţi către Israel şi apoi transferaţi în Iordania, a indicat duminică postul de radio militar israelian, transmit AFP şi dpa. 

Este pentru prima dată în războiul civil de şapte ani din Siria când Israelul permite evacuarea de sirieni prin teritoriul său. Operaţiunea a avut loc la solicitarea SUA şi a unor state europene, a precizat postul de radio israelian, scrie Agerpres

Membrii organizaţiei de apărare civilă Căştile albe erau ameninţaţi de avansarea forţelor regimului lui Bashar Al-Assad în sudul Siriei, a mai menţionat Israelul. 

La rândul său, Iordania a indicat că sirienii evacuaţi au fost transferaţi către Canada, Germania şi Marea Britanie. 

Armata israeliană notează într-un comunicat că a fost vorba de un "gest umanitar excepţional" şi că operaţiunea nu semnalează o schimbare a politicii ţării, care refuză să primească refugiaţi sirieni pe teritoriul său.