Averile miniștrilor. Iată declarația de avere a Olguței Vasilescu

Autor: George Traicu
Publicat: 22-07-2018 22:12

Ministrul Muncii, Lia-Olguţa Vasilescu, nu deţine terenuri, clădiri, autovehicule, potrivit declaraţiei de avere reactualizate pe 13 iunie.

Vasilescu a menţionat că are bijuterii cu o valoare estimată de 10.000 de euro, precum şi depozite bancare şi conturi în valoare de 6684,31 euro, 142.973,18 lei, respectiv 11.364 lei, informează agerpres.

În ultimul an fiscal încheiat a obţinut 144.226 de lei din indemnizaţia de la Ministerul Muncii şi venituri din salarii de 318 lei de la Camera Deputaţilor, mai relevă declaraţia de avere.