Doi sportivi ruși au primit cetățenie română, fiind luați în calcul pentru lotul național de lupte libere

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 24-07-2018 15:57

Guvernul a adoptat în şedinţa de marţi două hotărâri pentru acordarea cetăţeniei române lui Okhlopkov Nikolai şi lui Kapraev Zurab, cei doi sportivi ruşi fiind luaţi în calcul pentru a face parte din lotul naţional de lupte libere, scrie Agerpres.

Conform celor două hotărâri, se acordă cetăţenia română cu stabilirea domiciliului în România lui Okhlopkov Nikolai şi lui Kapraev Zurab. Potrivit notelor de fundamentare, cei doi au depus pe 13 martie cerere în vederea dobândirii cetăţeniei române. 

Okhlopov Nikolai şi Kapraev Zurab sunt sportivi de înaltă performanţă, necesari "întăririi lotului naţional de lupte libere, în vederea participării la competiţiile sportive internaţionale şi obţinerii unor rezultate sportive remarcabile", se mai arată în document.

Citește și: Malcom va ajunge la Barcelona

La data de 26 martie, Ministerul Tineretului şi Sportului a depus solicitare către Autoritatea Naţională pentru Cetăţenie în vederea susţinerii obţinerii cetăţeniei române pentru aceşti sportivi.