Protest în fața Primăriei Capitalei. Oamenii au făcut analiza primilor doi ani din mandatul Gabrielei Firea:lipsă de eficiență și dispreț față de lege

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 26-07-2018 10:57

Mai multe persoane s-au strâns, joi, în fața Primăriei Capitalei pentru lansarea Raportului de analiză al primilor doi ani de mandat a Primarului General și a Consiliului General. Este o analiză făcută de societatea civilă prin ONG-uri, principala critică adusă administrației Capitalei fiind cea privind lipsa de eficiență.

"Avem intarziere de 2 ani pentru aplicarea planului de dezvoltare durabila. Dupa 2 ani nu a facut absolut nimic", a spus unul dintre protestatari.

"Am pus cap la cap și analizat informațiile colectate și avem gata Raportul pentru cel de-al doilea an de mandat al actualei administrații bucureștene. Ca și anul trecut, ne-am uitat la transparența decizională, dar și la proiectele din domeniul social și cel al mobilității urbane. 
Probabil că nu va fi o surpriză pentru voi să vedeți că la niciunul dintre aceste capitole situația nu s-a îmbunătățit. Singurele diferențe față de anul trecut sunt că acum accesul cetățenilor la ședințe nu mai este îngrădit și au fost puse în dezbatere publică puțin mai multe proiecte de hotărâre. Sigur, nu e puțin lucru. În rest, lipsa de eficiență și disprețul față de lege și au rămas aceleași. Chiar dacă fiecare mică îmbunătățire a situației la PMB pare să coste eforturi uriașe, noi vom continua să urmărim activitatea Primăriei și a Consiliului și să ținem permanent pe agendă aceste subiecte. Următoarele obiective pe lista noastră sunt posibilitatea ca cetățenii să ia cuvântul în cadrul ședințelor consiliului și publicarea proiectelor de hotărâre pentru dezbatere publică", spun organizatorii.

Oamenii au pancarte pe care scrie  “Încă doi ani de beznă?”, “Încă doi ani cu 0 benzi pentru biciclete?” “Încă doi ani cu 0 locuințe sociale?”.