Netflix va difuza un serial despre prima milionară afro-americană din SUA

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 30-07-2018 09:29

Un serial despre antreprenoarea Sarah Breedlove, cunoscută ca Madam C.J. Walker, cu Octavia Spencer în rol principal şi care va fi producător executiv alături de LeBron James, va fi lansat de Netflix.

Spencer va juca în cele opt episoade ale serialului bazat pe cartea „On Our Own Ground”, scrisă de A’Lelia Bundles, stră-strănepoata lui Walker, care va fi consultant al proiectului.

Serialul va povesti cum Walker a sfidat toate ostilităţile epocii şi a devenit prima milionară afro-americană din SUA.

Născută în 1867 într-o familie de sclavi, Walker a rămas orfană la vârsta de 7 ani, s-a căsătorit la 14 şi a rămas văduvă la 20. A muncit două decenii ca spălătoreasă, câştigând 1,5 dolari pe săptămână, iar totul s-a schimbat când ea a descoperit o formulă revoluţionară pentru îngrijirea părului. Înainte de moartea ei, în 1919, a reuşit să clădească un imperiu, scrie News.ro.

Episodul pilot va fi regizat de Kasi Lemmons, care va fi şi producător executiv, iar scenariul va fi scris de Nicole Asher.