Haosul continuă în TVR - Doina Gradea i-a dat în judecată pe Dragoș Pătraru și pe un fost producător al televiziunii publice

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 03-08-2018 14:08
Actualizat: 03-08-2018 15:15

Bombă la TVR. Doina Gradea, directoarea televiziunii publice i-a dat în judecată pe fostul realizator al emisiunuii Starea nației, Dragoș Pătraru și pe Septimiu Sărățeanu, fost producător la TVR, scrie Pagina de Media.

"Acțiunea a fost depusă pe 23 iulie, la Tribunalul Ilfov, conform Portalului Instanțelor de Judecată și are ca obiect „pretenții”.

Reamintim că Dragoș Pătraru a publicat pe site-ul său o serie de înregistrări cu mai multe fragmente de discuții pe care acesta le-a avut, printre alții, cu Doina Gradea. Principalele nemulțumiri ale PDG-ului TVR erau legate de raportarea “critică” a jurnaliștilor față de oamenii aflați la putere. Aceasta i-a numit pe junraliști „hateri”.

Citește și: SCANDAL la Arad: Liderii USR l-au certat pe primarul Gheorghe Falcă după ce a semnat inițiativa "Fără penali"

„Când a fost PNL-ul la guvernare s-au luat de PNL, când a fost PD-ul la guvernare s-au luat de PD. Acum, când sunt ăștia, se iau de ăștia. Au o ură, așa. Ies din niște scorburi, așa. Hateri de profesie. Ei nu sunt împotriva unui partid, ei sunt împotrivă de profesie. Și atât.”, se aude Doina Gradea spunând pe înregistrare", conform sursei citate.