Robert Glință s-a calificat la Campionatele Europene de la Glasgow

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 04-08-2018 12:57

Robert Glinţă (CS Dinamo) s-a calificat vineri seara în finala probei de 50 de metri spate la Campionatele Europene de la Glasgow, cu un rezultat foarte bun, scrie Mediafax.

Sportivul originar din Piteşti a parcurs distanţa în 24,12, la numai 8 sutimi de secundă de recordul mondial al probei (24,04), stabilit de britanicul Liam Tancock în 2009. Glinţă a mers în finala probei cu cel mai bun timp şi va înota sâmbătă seara pentru o medalie ce pare mai aproape ca oricând. În acest moment, Robert Glinţă este liderul mondial al sezonului şi deţine cel de-al treilea timp din istorie la 50 metri spate.

Citește și: Mario Balotelli se află în discuții avansate cu Parma

Robert Glinţă are 21 de ani şi a cucerit în decembrie 2017 medalia de bronz la Campionatele Europene de seniori în bazin scurt în proba de 100 de metri spate.