Domnu` Iohannis, ați greșit sala! Rugați-l pe Dragnea să vă facă președinte, nu pe liberali!

Autor: George Mioc
Publicat: 07-08-2018 14:58

De mult nu am mai râs atât de bine ca-n momentul în care am citit că domnul Iohannis le-a spus celor din PNL: „Eu mă lupt cu abuzurile PSD, lupt împotriva abuzurilor PSD”. Dânsul se luptă cu abuzurile PSD??? Cred că, în sală, majoritatea liberalilor făceau eforturi uriașe să nu se înece de râs.

Fapte:

La 5 iulie, Klaus Iohannis l-a numit la conducerea serviciului de spionaj extern pe vicepreședintele PSD Gabriel Vlase, cunoscut lumii doar pentru limbajul de mahala folosit în plenul Parlamentului.

La 9 iulie, Klaus Iohannis a cedat presiunilor PSD și a schimbat-o pe doamna Kovesi de la conducerea DNA.

La 23 iulie, l-a numit la conducerea DIICOT pe Felix Bănilă, susținut de Tudorel Toader/ PSD, deși, într-un gest fără precedent, procurorii DIICOT i-au cerut să-l respingă, întrucât individul este o nulitate.

Președintele României, șeful CSAT, nu a avut nici o reacție la declarația ministrului Fifor, care a susținut că la Deveselu sunt rachete balistice, o declarație care poate fi echivalată cu trădarea.

De nominalizarea a nu mai puțin de trei guverne PSD – la numirea doamnei Dăncilă am avut parte de celebra declarație „am decis să mai dau PSD o șansă” - nici nu mai discutăm.

Și atunci, ce a vrut domnul Iohannis de la PNL? Nimic, în afară de susținere pentru un nou mandat. Nici o ofertă pentru PNL, nici o ofertă pentru liberali, nici un mesaj către români: totul se învârte în jurul său! Eu înțeleg, până la un punct, faptul că e firesc ca un om politic să dorească să fie votat. Dar domnul Iohannis nu are nici o urmă de demnitate și de decență când cerșește sprijinul liberalilor. De când este la Cotroceni, nu a făcut nimic, dar absolut nimic, pentru susținerea liberalismului, pentru o economie de piață, pentru valorile de dreapta. Eu nu am uitat cum, în 2015, a respins un cod fiscal care reducea taxele și impozitele. Acum, în 2018, disperat că tot mai mulți români au văzut blatul său cu regimul Dragnea, s-a dus fără rușine să cerșească sprijinul PNL. Dacă era vreun liberal mai curajos, îi spunea: „Ați greșit ziua și sala, domnule Iohannis! Aici nu e congresul PSD! Lor le-ați oferit toată puterea, pe tavă, de la ei să cereți ajutor”! Dar nu s-a întâmplat asta, fiindcă domnul Iohannis a pus batista pe țambal peste scandalurile din PNL și acum toată lumea e fericită. Baronii liberali care au votat cot la cot cu PSD sau au întreținut, subteran, vechile legături useliste au fost salvați de la o (posibilă) sancționare.

Un lucru l-aș spune liberalilor, liberalilor adevărați, nu a useliștilor care abia așteaptă să împartă tortul bugetar împreună cu pesediștii: domnul Iohannis vă va îngropa! În 2016, ați pierdut alegerile pe mâna unor decizii catastrofale luate de acest Iohannis: alegerea într-un singur tur a primarilor – legea a fost promulgată fără nici un fel opoziție, promovarea submediocrității Alina Gorghiu în fruntea PNL, susținerea uselistului Cristian Bușoi în competiția pentru primăria Capitalei sau numirea socialistului Cioloș în fruntea unui guvern zis tehnocrat, dar în care-și făceau de cap oamenii PSD-ului.

Dragi prieteni de dreapta, aveți milă de PNL și debarasați-vă de „loserul” Iohannis!