SCENE TERIBILE Trenul a lovit o mașină în care se aflau doi copii și părinții lor - VIDEO

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 07-08-2018 22:41
Actualizat: 07-08-2018 23:01

Patru persoane, între care doi copii, au fost rănite marți seara, după ce mașina în care erau a fost lovită de un tren, în localitatea Vlădeni, județul Iași. Cei doi adulți sunt în stare de inconștiență, scrie Mediafax.

Accidentul feroviar a avut loc marți seară în localitatea Vlădeni, din județul Iași, unde un tren a acroșat un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată.

Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași au declarat că au fost anunțați despre producerea unui accident feroviar.

"Am fost sesizați cu privire la producerea unui accident feroviar pe raza localității Vlădeni, din județul Iași. Din primele informații reiese că un tren a acroșat un autoturism la trecerea la nivel cu calea ferată. În autoturism se aflau patru persoane, respectiv doi adulți și doi copii. Conform acestor date, cei doi adulți ar fi în stare de inconștiență", a declarat, purtătorul de cuvânt al IPJ Iași, Anca Vîjiac.

Potrivit acesteia, la fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de Poliție, dar și medicale.

Contactat telefonic, șeful Regionalei Iași a CFR, Constantin Axinia, a spus că încă nu a fost anunțat despre incident.

"Nu am fost încă informat. Urmează să vedem ce s-a întâmplat. În general, noi suntem anunțați dacă există defecțiuni majore la locomotivă", a spus Axinia.