Mihaela Buzărnescu, primele declarații după accidentarea groaznică de la Montreal

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 09-08-2018 09:51

Mihaela Buzărnescu (30 de ani, 20 WTA) a oferit, târziu în noapte, o primă reacţie după accidentarea teribilă pe care a suferit-o în timpul meciului cu Elina Svitolina, din turul al doilea de la Rogers Cup.

Ministrul Muncii dă bir cu fugiții - Decizie de ULTIMĂ ORĂ privind legea pensiilor

Miki şi-a sucit glezna în momentul în care a alergat după un vole al ucrainencei, s-a prăbuşit pe teren şi a început să urle de durere, apoi a stat minute bune în grija medicilor şi a părăsit arena în scaunul cu rotile, oferind imagini cutremurătoare pentru lumea tenisului. La câteva ore distanţă de la unul dintre cele mai grele momente ale unei cariere în care a suferit enorm, Buzărnescu a avut un mesaj pentru fanii care s-au interesat de starea ei de sănătate: "Mulţumesc tuturor celor care s-au gândit la mine. Mâine (n. red - joi) voi afla mai multe", a spus a doua cea mai bună jucătoare a României, pentru Libertatea, conform Mediafax.

Dusă la spital pentru a afla primele impresii despre accidentare, Mihaela ar putea primi şi veşti bune. Potrivit primelor informaţii venite din Canada, nu ar fi vorba despre o fractură a gleznei, aşa cum se temeau mulţi, dar există suspiciuni că ligamentele ar fi fost afectate.