Detaliu NEȘTIUT Un procuror militar explică PROCEDURA prin care vor fi identificați jandarmii violenți - Cine scapă nepedepsit

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 14-08-2018 12:13

Şeful Parchetului Militar, procurorul Ionel Corbu, a afirmat marţi că jandarmii care au participat la intervenţia de vineri din Piaţa Victoriei pot fi identificaţi după numărul de pe cască. Referindu-se la acei jandarmi „timoraţi” de ancheta penală, şeful Parchetului Militar le transmite cetăţenilor de bună credinţă că "acei jandarmi care au acţionat conform prevederilor legale nu se vor afla sub incidenţă acuzaţională”, ci doar cei care au încălcat ghidul Jandarmeriei, scrie News.ro.

Întrebat marţi cât de greu le este oamenilor să îi identifice pe jandarmii care i-au agresat, procurorul Ionel Corbu a spus că aceştia vor fi identificaţi după numărul unic pe care îl au inscripţionat pe cască.

„Există modallităţi specifice de identificare, ei au un număr de identificare pe cască şi am remarcat acest lucru, cunoaştem acest lucru şi evident că mai devreme sau mai târziu îi vom identifica” a spus Corbu.

Şeful Parchetului Militar a spus că nu se vor afla „sub incidenţă acuzaţională” decât acei jandarmi care au încălcat ghidul elaborat de Jandarmerie pentru intervenţii.

"Vreau să transmit, ieri am aflat în mod ocazional, că jandarmii, parte din jandarmi, sunt timoraţi de aceste demersuri judiciare care se efectuează. Vreau să asigur orice cetăţean de bună credinţă că acei jandarmi care au acţionat conform prevederilor legale nu se vor afla sub incidenţă acuzaţională. Doar aceia care şi-au depăşit cadrul procedural, care au încălcat acel ghid emis de instituia domniilor lor” a mai spus procurorul.

Citește și: S-a DECIS! Carmen Dan, prefectul Capitalei și șeful Jandarmeriei vor merge AUDIERI în Parlament

Acesta a precizat că până în prezent nici Jandarmeria Română şi nici MAI nu au pus la dispoziţia anchetatorilor documentele solicitate privind pregătirea acţiunii de vineri şi intervenţia de vineri a forţelor de ordine despre care a menţionat că „sunt esenţiale în lămurirea şi decelarea anumitor aspecte care sunt în măsură să dovedească participarea punctuală a unor ofiţeri şi subofiţeri”.