Un bărbat a fost reținut după ce a înjunghiat un tânăr : Conflictul ar fi izbucnit în trafic

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 14-08-2018 12:19

Un tânăr în vârstă de 22 ani din municipiul reşedinţă a fost reţinut după ce l-a înjunghiat mortal, cu un cuţit, pe un alt tânăr de aceeaşi vârstă, în timpul unui conflict spontan, se arată într-un comunicat de presă transmis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Giurgiu, transmite Agerpres.

"Poliţiştii giurgiuveni au primit, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, un apel în seara zilei de luni, 13 august, prin care erau informaţi că un tânăr înjunghiat a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Giurgiu şi, ulterior, a decedat. Din primele cercetări efectuate de poliţişti, sub coordonarea procurorului criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu, a reieşit faptul că tânărul de 22 de ani a fost înjunghiat mortal cu un obiect tăietor înţepător în zona abdominală de un alt giurgiuvean în vârstă de 22 ani, în urma unui conflict spontan" se precizează în comunicatul de presă.

În cauză a fost întocmit dosar penal, tânărul de 22 de ani fiind cercetat sub aspectul comiterii infracţiunii de omor.

Potrivit apropiaţilor tânărului decedat, conflictul ar fi izbucnit în trafic, victima aflându-se în maşină cu tatăl său, care, de asemenea, a fost rănit în urma altercației.