Doi soldați greci arestați la frontiera cu Turcia, au fost eliberați de un tribunal turc

Autor: George Traicu
Publicat: 14-08-2018 20:58

Un tribunal turc a ordonat marţi eliberarea a doi soldaţi greci care au fost arestaţi în martie la frontiera dintre Grecia şi Turcia, a anunţat agenţia de presă turcă Anadolu, citată de AFP preluată de Agerpres.

Cei doi bărbaţi au fost arestaţi după ce au trecut frontiera între cele două ţări şi au intrat astfel, din neatenţie potrivit declaraţiilor lor, într-o "zonă militară interzisă". Justiţia turcă i-a acuzat de "tentativă de spionaj", situaţie care a tensionat puternic relaţiile deja dificile cu Atena.

După lovitura de stat eşuată din Turcia din iulie 2016 şi refuzul Atenei de a extrăda opt militari turci care s-au refugiat în Grecia - numeroşi militari şi funcţionari turci anti-Erdogan părăsind ţara şi refugiindu-se în ţări europene -, relaţiile dintre cele două state vecine s-au înrăutăţit, notează.