Liviu Dragnea: 'Transmit tuturor românilor gândurile mele calde'

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 15-08-2018 10:28
Actualizat: 15-08-2018 10:33

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a transmis un mesaj de ultimă oră pe Facebook, de Ziua Marinei.

"Transmit tuturor românilor gândurile mele calde, în această zi de mare sărbătoare, în care prăznuim “Adormirea Maicii Domnului” și serbăm Ziua Marinei Române.

Îi onorăm și îi cinstim astăzi pe marinarii care servesc țara pe navele aflate sub pavilion românesc, precum și pe toți cei care activează în porturile noastre. Prin devotament și profesionalism fac, zi de zi, cinste României. Îndemânarea și curajul de care dau dovadă le aduc respectul și prețuirea noastră!

Responsabilitatea și loialitatea demonstrate de cei care și-au dedicat viața acestei profesii în cadrul misiunilor internaționale și exercițiilor desfășurate împreună cu partenerii noștri din cadrul Alianței Nord Atlantice, arată că România este un aliat de nădejde care contribuie substanțial la asigurarea securităţii colective.

Sfânta Fecioara Maria să vă însoțească și să vă ocrotească mereu!

La mulți ani marinarilor şi navigatorilor români!", scrie Liviu Dragnea pe Facebook.

Citește și:  Iniţiativa USR "Fără penali în funcţii publice" ajunge ÎN PARLAMENT - Anunțul de ultimă oră al partidului .