VIDEO MĂRTURIA unui jurnalist austriac prezent la protestul din 10 august: 'Este greu de înţeles de ce jandarmii au încercat să mă lovească'

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 16-08-2018 09:57
Actualizat: 16-08-2018 09:42

Ernst Gelegs, jurnalist austriac prezent în Piața Victoriei la protestul din 10 august, a povestit cum a decurs intervenția jandarmilor. Echipa de la televiziunea publică austriacă ORF a revenit la Bucureşti pentru a relata evenimentele din capitala României, potrivit Digi24.

"Eram într-o intervenţie live. Tocmai începusem intervenţia în direct şi în spatele meu era un jandarm, iar în spatele camerei era un grup mare de huligani. Noi nu ştiam dacă poliţiştii urmau să fugă după acei huligani. În timpul live-ului, poliţiştii au intervenit şi apoi nu au mai făcut distincţia dintre cei buni şi cei răi. Au fugit după toată lumea şi au lovit, i-au lovit pe toţi cei din jur. Este greu de înţeles de ce jandarmii au încercat să mă lovească. Cred că Poliţia şi Jandarmeria Română au de învăţat din această experienţă. Cu cât stă acest Guvern mai mult la putere, cu atât mai mari vor fi protestele de aici, cred eu. Pentru că oamenii de aici sunt chiar nemulţumiţi de Guvern", a declarat, pentru Digi24, Ernst Gelegs.

jurnalist austriac.