Parchetul General acuză PRESIUNI uriașe, în dosarul privind violențele din Piața Victoriei

Autor: Lucian Negrea, Reporter
Publicat: 17-08-2018 17:18

Parchetul de pe Lângă Înalta Curte de Casație și Justiție acuză presiuni în dosarul care privește violențele din Piața Victoriei, din 10 august.

”In urma activităților desfășurate în cursul zilei de astăzi, 17 august 2018, în dosarul privind anchetarea evenimentelor ce au avut loc cu ocazia mitingului organizat în București, zona Piața Victoriei, în data de 10.08.2018, evenimente care au avut ca rezultat rănirea mai multor persoane, numărul plângerilor înregistrate a ajuns la 238, fiind efectuate până în prezent 106  audieri.

Sunt în curs de desfășurare activități investigative pentru identificarea persoanelor implicate în comiterea violențelor, inclusiv din rândul forțelor de ordine.

Menţionăm că în perioada 18-19 august  2018, între orele 9.00-14.00, se va desfășura activitate de relații cu publicul la sediul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, strada George Georgescu  nr. 3 , sector 4, Bucureşti, iar începând cu data de 20 august 2018  se vor efectua acte de urmărire penală, inclusiv primirea de plângeri sau denunţuri la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, situat în Bulevardul Libertății nr. 12, sector 5, Bucureşti.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție avertizează asupra pericolului generat de atacurile sistematice, din media, la care sunt supuși unii procurori care instrumentează dosarele aflate în atenția opiniei publice.

Totodată, reiterează asigurarea efectuării unor anchete imparțiale și efective pentru aflarea adevărului privind faptele comise, identificarea persoanelor implicate, precum și al stabilirii responsabilităților legale.”, arată PICCJ.