Cutremur în țara în care se află Elena Udrea și Alina Bica: Seismul din Costa Rica a avut magnitudinea 6

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 18-08-2018 11:51
Actualizat: 18-08-2018 13:38

Un cutremur cu magnitudinea 6 s-a produs vineri în sudul Costa Ricăi, în apropiere de frontiera cu Panama, a anunţat Institutul american de geofizică (USGS), dar până în prezent nu s-au raportat victime sau pagube în cele două ţări din America centrală, relatează Reuters, potrivit Agerpres.

Elena Udrea și Alina Bica, condamnate definitiv de instanța supremă din România, se află de câteva luni în Costa Rica.

Cutremurul a avut epicentrul la 19 km nord de oraşul Golfito, cel mai sudic port al ţării şi o destinaţie pentru amatorii de surfing. Cel mai apropiat oraş mare este David, din Panama, aflat la circa 87 km sud-vest.

Un purtător de cuvânt al pompierilor din Costa Rica a declarat că există informaţii numai privind unele pagube minore, provocate de obiecte căzute în locuinţe şi sedii de firme în apropierea epicentrului.

Jose Donderis, şeful Protecţiei civile din Panama, a declarat că nu s-au raportat până în prezent pagube sau persoane rănite în zona de frontieră.

Cutremurul, despre care s-a anunţat iniţial că ar fi avut magnitudinea 6,2, s-a produs la o adâncime de numai 19 km, ceea ce i-a amplificat efectul.

Seismul a fost urmat de o replică cu magnitudinea 4,9 o jumătate de oră mai târziu, în acelaşi loc.