Coreea de Nord a permis o nouă serie de reuniuni familiale.Oameni care nu s-au mai văzut din timpul războiului se vor întâlni într-o stațiune din Coreea de Nord

Autor: George Traicu
Publicat: 20-08-2018 07:28

Mai multe zeci de sud-coreeni vârstnici au trecut luni graniţa cu Nordul pentru a se întâlni cu membri ai familiilor lor pe care nu i-au mai văzut din timpul Războiului din Coreea (1950-1953), transmite AFP preluată de Agerpres.

Cei 89 de sud-coreeni şi însoţitorii lor au plecat mai devreme din oraşul port Sokcho (nord-est) într-un convoi de 14 autocare, sub escorta poliţiei. Reporteri ai agenţiei France Presse aflaţi la graniţă i-au văzut trecând în partea de nord a Zonei Demilitarizate care împarte peninsula în două.

Această nouă serie de reuniuni a familiilor separate de conflict, prima în ultimii trei ani, se înscrie în cadrul remarcabilei destinderi din peninsulă de la începutul anului.

De luni până miercuri, participanţii vor petrece aproximativ 11 ore cu membri ai familiilor lor din Nord într-o staţiune montană din Munţii de Diamant, sub supravegherea agenţilor nord-coreeni, înainte de a se separa din nou, probabil pentru totdeauna.

Milioane de persoane au fost separate de Războiul din Coreea care a pecetluit divizarea ermetică a peninsulei.

Cele două Corei sunt practic în război, întrucât conflictul din 1950-1953 s-a încheiat printr-un armistiţiu, semnat de SUA, reprezentând ONU, Coreea de Nord şi China, şi nu printr-un tratat.