IPOTEZĂ: Conducerea PSD va discuta schimbarea premierului. Miza - suspendarea preşedintelui (surse)

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 21-08-2018 19:18
Actualizat: 21-08-2018 19:19

Conducerea Partidului Social Democrat se va reuni, în perioada 31 august - 2 septembrie, la Neptun, iar cu această ocazie ar urma să aibă loc Comitetul Executiv Naţional. Tot la Neptun ar urma să se discute despre posibilitatea schimbării prim-ministrului, potrivit unor surse citate de HotNews şi G4media.

CITEȘTE ȘI: Cele patru fructe care te ajută să slăbești în timpul verii

Surse social-democrate au declarat pentru Hotnews.ro că la ședința CExN se va discuta și schimbarea Guvernului Dăncilă. "Există discuții în partid legate de posibilitatea înlocuirii premierului și sunt voci care consideră necesară înlocuirea acestuia", au explicat sursele citate.

Potrivit G4media, liderii PSD ar dori să se folosească de această ocazie pentru a-l suspenda pe preşedintele Iohannis. Potrivit Constituției, în cazul unei eventuale demisii a premierului Dăncilă, președintele Klaus Iohannis este cel care numește prim-ministrul. După ce a desemnat trei premieri de la PSD, Klaus Iohannis ar putea refuza o a patra nominalizare, ceea ce ar constitui pretextul perfect de suspendare.

Scenariul este întărit şi de diverse declaraţii din ultima perioadă. Zilele trecute, analistul Bogdan Chirieac, considerat un apropiat al lui Liviu Dragnea şi unul dintre purtătorii acestuia de mesaje, a declarat la Antena 3 că Viorica Dăncilă ar trebui să demisioneze.

CITEȘTE ȘI: Studiul care face din banala varză un adevărat medicament: Cum opreşte dezvoltarea cancerului.