Un celebru politolog american îl atacă pe Giuliani din cauza scrisorii despre România: 'Rudy pare că şi-a făcut o carieră din apărarea politicienilor corupţi'

Autor: Florin Pușcaș, Redactor
Publicat: 30-08-2018 21:01
Actualizat: 30-08-2018 21:57

Politologul american Francis Fukuyama l-a criticat miercuri pe contul său de Twitter pe Rudolf Giuliani, avocatul personal al preşedintelui american Donald Trump, despre care a comentat că pare a-şi fi făcut o carieră din apărarea politicienilor corupţi, după ce fostul primar al oraşului New York a trimis o scrisoare preşedintelui român Klaus Iohannis în care critica eforturile anticorupţie ale ţării, transmite Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Planta-minune care combate diabetul și obezitatea. Înlocuiește cu succes carnea din alimentație

''Rudy pare că şi-a făcut o carieră din apărarea politicienilor corupţi. Giuliani a fost plătit pentru a face lobby în România'', a scris Fukuyama pe contul său de Twitter, unde a postat şi un link către articolul din publicaţia Politico în care avocatul personal al preşedintelui american a recunoscut că scrisoarea adresată preşedintelui Iohannis a avut la bază un raport întocmit de fostul director al FBI, Louis Freeh, care conduce o companie de consultanţă care are relaţii de afaceri şi cu el. 

Scrisoarea ''s-a bazat pe un raport pe care l-am examinat'', întocmit de Louis Freeh, care conduce compania de consultanţă globală Freeh Group International Solutions, a explicat Giuliani, conform articolului publicat miercuri de politico.eu. ''Ei îmi plătesc onorariul'', a mai precizat avocatul lui Trump. Însă el nu a spus câţi bani primeşte de la respectiva companie şi nici dacă aceasta i-a cerut să acţioneze pentru un client anume al ei. 

Într-un articol publicat de revista Forbes, Louis Freeh a enunţat un plan cu cinci măsuri menite ''să restabilească statul de drept în România în contextul temerilor tot mai mari despre cum campania anticorupţie erodează libertatea şi restrânge libertatea de expresie''.

CITEȘTE ȘI: A fost descoperită ‘viteza morţii’. Efecte importante în medicină

Publicaţia politico.eu notează că, în scrisoarea adresată preşedintelui Klaus Iohannis, Giuliani a criticat ''excesele'' DNA, ceea ce vine în contradicţie cu poziţia Departamentului de Stat al SUA, care a sprijinit eforturile acestei instituţii, Giuliani făcând referire la ''intimidarea judecătorilor, a avocaţilor apărării şi martorilor; interceptări telefonice neconstituţionale, mărturii forţate; şi procese judiciare incorecte''.