Violenţe la Chişinău: Un deputat român a fost agresat de forţele de ordine la Marşul Centenarului

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 01-09-2018 23:05
Actualizat: 02-09-2018 00:12

Deputatul PMP Constantin Codreanu şi unionişti participanţi la Marşul Centenarului, sâmbătă, la Chişinău, au fost agresaţi de forţele de ordine. După incidente, Codreanu a declarat că ar trebui sistat orice ajutor financiar din România pentru Republica Moldova, relatează Unimedia, potrivit news.ro.

Potrivit Unimedia, trei autocare cu unionişti, ce se îndreptau spre Piaţa Marii Adunări Naţionale (PMAN) pentru Marşul Centenarului, au fost blocate de forţele de ordine. Organizatorii manifestaţiei s-au îndreptat să discute cu forţele de ordine pentru a clarifica situaţia, dar au fost bruscaţi.

CITEȘTE ȘI: Cum te ajută MIEREA să pierzi în greutate

Constantin Codreanu a declarat, după ce a fost şi el bruscat, “orice ajutor financiar din România pentru Republica Moldova trebuie sistat“.„Am depus plângeri pentru că vrem să urmăm calea legală, deşi avem mari dubii despre faptul cum lucrează justiţia în R. Moldova. Din acest moment orice ajutor financiar din România pentru R. Moldova trebuie sistat. Astăzi în Republica Moldova a murit democraţia”, a declarat Codreanu din PMAN.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, solicită explicaţii în acest caz. “Cer premierului Pavel Filip să explice pentru ce motiv Guvernul R. Moldova încalcă toate normele diplomatice şi permite ca un oficial al statului român, care se bucură de imunitate diplomatică, să fie agresat. Cerem Guvernului României să protesteze în termeni categorici faţă de acest tratament inuman la care sunt supuşi cetăţenii români care au participat la un marş aniversar cu prilejul anului Centernar pe traseul Alba Iulia - Chişinău”, a afirmat Tomac.