Decizie a preşedintelui Comisiei SRI: În 'era' tezelor plagiate, Manda a renunţat la doctorat

Autor: Florin Pușcaș
Publicat: 02-09-2018 18:58
Actualizat: 02-09-2018 19:00

Preşedintele Comisiei parlamentare de control a activităţii SRI, senatorul PSD Claudiu Manda, a renunţat la studiile doctorale. După ce şi-a plătit taxele şi a trecut primele examene, Manda a abandonat demersul şi, prin urmare, a fost exmatriculat.

Informaţia apare într-un răspuns oficial al Universităţii "Valahia" din Târgovişte, la solicitarea unei cititoare STIRIPESURSE.RO. Claudiu Manda a început studiile doctorale în 2009 şi a fost exmatriculat în 2017.

CITEȘTE ȘI: Semnele care îţi arată că ai putea suferi de cancer la ficat. Cum să eviţi factorii de risc

Contactat de STIRIPESURSE.RO, Claudiu Manda a declarat că nu mai avea timp de doctorat şi nici nu are în plan să reia studiile.

"Pur şi simplu nu am mai avut timp. Am dat examenele, am plătit taxele, dar când să încep lucrarea am renunţat", a declarat Manda, precizând că la momentul începerii mandatului actual de parlamentar era încă doctorand, motiv pentru care acest statut apare în CV-ul său de pe site-ul Parlamentului.