Donald Trump ar putea da declarații în ancheta privind implicarea Rusiei în alegeri: Răspunsurile vor fi date de președintele SUA în scris

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 06-09-2018 08:33
Actualizat: 06-09-2018 09:21

Procurorul special Robert Mueller va accepta răspunsuri în scris din partea președintelui american Donald Trump în ancheta privind ingerințele Rusiei în alegerile din 2016, a informat marți o sursă familiară cu problema, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit Mediafax.

Sursa, care a vorbit în condiții de anonimitate, a mai informat că Mueller nu exclude totuși o audiere în urma răspunsurilor pe care le va primi de la președintele Donald Trump.

Citește și Intervenție de urgență în București: Un tânăr băut și fără permis de conducere, accident după ce a fugit de polițiști

Oferta procurorului special, de a accepta răspunsuri în scris, a fost menționată într-o scrisoare pe care avocații lui Trump au primit-o vineri.

Echipa lui Donald Trump negociază de câteva luni cu echipa lui Robert Mueller pentru o audiere a liderului de la Casa Albă.

Purtătorul de cuvânt al cabinetului procurorului Robert Mueller a refuzat să dea declarații.

Donald Trump a exprimat public disponibilitatea de a fi audiat, deşi avocaţii preşedintelui au obiecţii faţă de propunerile echipei de investigare.

Biroul Federal pentru Investigaţii (FBI), Senatul SUA şi Camera Reprezentanţilor anchetează cazul ingerinţelor Rusiei în campania electorală şi presupuse contacte între apropiaţi ai preşedintelui Donald Trump şi oficiali ruşi, iar procurorul special Robert Mueller coordonează investigaţiile. Cel puţin trei membri ai fostei echipe de campanie electorală a preşedintelui Donald Trump - Paul Manafort, Rick Gates, George Papadopolous - sunt inculpaţi în investigaţia din SUA privind ingerinţele Rusiei.