Camera Deputaților, decizie controversată în plin scandal al pestei porcine: Înfiinţarea unei comisii de anchetă, respinsă

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 05-09-2018 12:45

Plenul Camerei a respins, miercuri, cu 122 de voturi "pentru", 137 "împotrivă" şi două abţineri, propunerea de înfiinţare a unei comisii de anchetă privind verificarea modului prin care autorităţile statului român au pus în aplicare prevederile Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane, informează agerpres.ro

Propunerea de înfiinţare a comisiei parlamentare a fost făcută de grupurile parlamentare ale PNL şi PMP, având în vedere "că numărul focarelor de pestă porcină africană a crescut exponenţial în ultimele două luni", iar apariţia unor focare noi în fiecare săptămână nu mai pot fi justificate doar prin răspândirea prin intermediul animalelor sălbatice infestate, ci şi prin activitatea umană şi circulaţia animalelor domestice.

Firea spune că e dispusă să rămână simplu membru PSD:Dragnea și-a dus la bun sfârșit planul de a îi manipula pe toți, dacă nimeni nu vorbește


"Apreciem că Guvernul României nu a acţionat corespunzător în vederea combaterii acestui flagel. Fiind evident faptul că autorităţile române direct implicate în prevenirea şi combaterea pestei porcine africane au fost depăşite de situaţie şi, de asemenea, ţinând cont de faptul că este posibil ca instituţii ale statului să fie implicate în activităţi care exced cadrul legal de funcţionare şi, mai grav, să fi instigat Guvernul României la acte şi măsuri contrare legii, în conformitate cu prevederile Regulamentului Camerei Deputaţilor vă transmitem proiectul de hotărâre privind înfiinţarea unei comisii parlamentare de anchetă privind verificarea modului prin care autorităţile statului român au pus în aplicare prevederile Programului naţional de supraveghere, prevenire şi control al pestei porcine africane", se arată în solicitarea iniţiatorilor.