Scandal URIAȘ între Gigi Becali și Cristian Preda pe Aeroportul Otopeni: 'Dacă nu te băga Băsescu pe liste, mureai de foame'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor
Publicat: 10-09-2018 12:31
Actualizat: 10-09-2018 13:27

Scandal uriaș între Gigi Becali și europarlamentarul Cristian Preda pe Aeroportul Otopeni. Cei doi și-au aruncat vorbe grele, potrivit Antena3, neținând cont că se află într-un aeroport. Disputa dintre cei doi a plecat după ce Cristian Preda l-a făcut pe Gigi Becali „pușcăriaș”.

Într-o filmare prezentată de Antena 3, Gigi Becali pare să îi dea o replică lui Preda şi afirmă că, dacă fostul preşedinte Traian Băsescu nu îl băga pe liste la alegerile europarlamentare, murea de foame.

Mai mulți magistrați din CSM consideră că Guvernul a uzurpat o atribuție esențială a Consiliului: Nu se justifică urgența

„Cheamă poliţia. (...) Dacă nu te băga Băsescu pe liste, mureai de foame, şi l-ai trădat imediat. Ca să-ţi arăt eu ţie, să mai faci tu lumea puşcăriaş că na, eşti europarlamentar”, îi spune Becali lui Cristian Preda.

În replică, europarlamentarul afirmă: „Judecătorul v-a zis aşa (puşcăriaş – n.r.). De ce vă enervaţi pe mine? Vedeţi-vă de Steaua”.

„Scene oribile la Otopeni, la plecarea spre Strasbourg. Îl văd pe Gigi Becali trecând pe la poarta de protocol. Îl întreb pe ofițer de ce trec pușcăriașii pe acolo. Becali aude și începe să înjure ca la ușa cortului. Mă urmărește prin aeroport amenințându-mă și urlând porcării de nereprodus. Apoi trage un șut în geanta pe care o port pe umăr. Grapini și Bușoi îl îmbrățișează. Scap de marțafoi zicându-i că voi chema poliția” a explicat Cristian Preda pe Facebook.