Fost senator, audiat la Parchetul General într-un dosar care îi vizează pe Lucian Onea și Mircea Negulescu

Autor: Andreea Traicu
Publicat: 11-09-2018 10:15

Fostul senator Daniel Savu este audiat de procurorii de la Parchetul General într-un dosar privindu-i pe procurorii Lucian Onea și Mircea Negulescu. Cauza a fost deschisă după ce fostul parlamentar a depus o plângere pentru influențarea declarațiilor și abuz în serviciu.

"Am fost citat în calitate de parte vătămată în plângerea pe care am depus-o în luna martie împotriva procurorilor Mircea Negulescu și Lucian Onea, pentru influențarea declarațiilor, cercetare abuzivă și abuz în serviciu. Ce a fost public a fost că se încerca fabricarea unor dosare pentru mine, nu știu din ce motive, asta vor stabili procurorii. Nu, nu apucaseră să mă citeze. Am văzut în spațiul public încercări în care se fabricau probe împotriva mea", a declarat Daniel Savu.