Proiect: Toți comercianții să aibă produse din Republica Moldova

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 11-09-2018 12:56

 

Toţi comercianţii ar putea fi obligaţi să aibă în magazine rafturi rezervate alimentelor din Republica Moldova. Un proiect în acest sens a fost depus la Senat. Parlamentarii care l-au semnat spun că s-au inspirat din legea care promovează produsele româneşti, conform Digi 24.

Eugen Tomac, deputat PMP: Ne gândim că acest demers s-ar bucura de succes pentru că în Republica Moldova se produc lucruri de bună calitate, care nu sunt cunoscute de consumatorii din România.

Anul trecut, România a alocat 100 de milioane de euro ţării vecine, ca ajutor nerambursabil. Cel care a decis cum sunt folosiţi banii a fost guvernul de la Chişinău, mai anunță sursa citată.