Lenny Kravitz va concerta pe 6 mai 2019 la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 12-09-2018 13:40

Muzicianul american Lenny Kravitz va concerta pe 6 mai 2019 la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca, eveniment ce va face parte din turneul prin care îşi va promova cel mai recent album lansat, „Raise Vibration”, scrie news.ro.

Concertul de la Cluj-Napoca va face parte din segmentul european al turneului mondial „Raise Vibration” ce va începe pe 26 aprilie 2019, cu reprezentaţii în 16 ţări, printre care Franţa, Germania, Belgia, Italia, Finlanda, Danemarca, Polonia, Slovenia, Bulgaria şi România.

Turneul promovează cel de-al 11-lea album al lui Lenny Kravitz, lansat pe 7 septembrie.

Single-ul „It’s Enough”, extras de pe acest material de studio, s-a remarcat ca una din cele mai puternice compoziţii ale artistului, aceasta fiind o reflectare critică asupra problemelor cu care se confruntă omenirea la nivel global. Cel de-al doilea single a fost „Low”.

Citește și: 'Singură la nunta mea', debutul în lungmetraj al Martei Bergman prezentat la Cannes, va fi lansat în cinematografele româneşti pe 2 noiembrie

Biletele pentru concertul din Cluj-Napoca vor fi puse în vânzare pe 19 septembrie, la ora 12:00, pe lennykravitz.emagic.ro, eventim.ro şi iabilet.ro.

Născut pe 26 mai 1964, la New York, Leonard Albert Kravitz este cântăreţ, compozitor, actor şi producător muzical. Muzica lui cuprinde elemente rock, blues, soul, R&B, funk, jazz, reggae, psychedelic, pop şi folk. Premiat patru ani la rând cu trofeul Grammy al categoriei „Best Male Rock Vocal Performance”, Kravitz a primit, în decembrie 2011, însemnele Ordinului Artelor şi Literelor din partea statului francez. A lansat 10 albume de studio, iar între cele mai de succes se numără „Mama Said” (1991), „Are You Gonna Go My Way” (1993), „Circus” (1995) şi „It Is Time for a Love Revolution” (2008). Turneul de promovare a acestuia din urmă a ajuns şi la Bucureşti.