În REVISTA PRESEI de astăzi, stiripesurse.ro vă prezintă o analiză a jurnalistului Criastian Unteanu pe tema votului acordat miercuri în Parlamentul European prin care se cere Consiliului să activeze art. 7 din Tratat în cazul Ungariei.
Adevarul:
Votul de azi din Parlamentul European, cel prin care se cere Consiliului să activeze art. 7 din Tratat în cazul Ungariei, era aşteptat, era socotit drept larg consensual şi, în consecinţă, nu este deloc o surpriză. Şi atunci de ce a stârnit şi stârneşte încă atâtea pasiuni şi controverse, poate nu foarte vizibile, dar extrem de sensibile în spatele scenelor politice, acolo unde se fac marile jocuri?
Deoarece acest vot este considerat a fi, chiar dacă extrem de relevant în sine raportat la noile structurări de forţe din UE şi alianţele care se pregătesc deja de câteva luni, destul de puţin important dacă vom cădea în tentaţia de a-l raporta doar la Ungaria. Perspectiva corectă, din punctul meu de vedere, comportă mai multe paliere deja foarte sensibile în peisajul politic european şi euroatlantic actual, dar cu un potenţial de dezvoltare (sau/şi de explozie, după caz) care să ajungă chiar să remodeleze proiectul european în ansamblul său.
1. Semnal pentru Grupul Vişegrad
Mesaj clar, indubitabil de forţă, că „nucleul dur“ din UE, după ani de zile de atitudini complexate şi de negocieri în cadrul familiilor politice, este să iasă la luptă, cu toate puterile, împotriva acelor state din G4 (Vişegrad) acuzate, într-un număr nesfârşit de rapoarte ale diverselor instituţii europene, că încalcă valorile fundamentale ale Uniunii Europene, că sfidează principiile pe care se bazează statul de drept, că promovează politici iliberale şi se apropie de un model dictatorial din ce în ce mai evident, transmiţând mesaje xenofobe, anti-europene, rasiste, încercând şi reuşind să subordoneze partidului de guvernământ toate instituţiile statului. În acest moment, din cele 4 ţări membre ale Grupului Vişgrad, Polonia şi Ungaria au intrat deja în ultima etapă a procesului de sancţionare şi, politic vorbind, poziţia lor este percepută de proprii politicieni drept un stigmat ruşinos şi complet nedorit.
2. Semnal la nivelul PPE
Foarte interesant palier deoarece şi aici echilibrul existent până acum s-a schimbat dramatic. Dacă, prin tradiţie, grupul PPE apăra necondiţionat partidul FIDESZ şi, de foarte multe ori, pe dl. Viktor Orban, acum, poate sătui să fie acuzaţi că-l susţin la nesfârşit pe „dictatorul“ Orban (cum l-a gratulat odată Juncker pe liderul de la Budapesta) cei din PPE şi-au schimbat radical atitudinea. (Mai multe detalii AICI)
contributors.ro:
Putem vorbi deja despre o “schismă” interstatală, care va amplifica exponențial tensiunile ruso-ucrainene și va afecta pe termen lung stabilitatea și securitatea estului Europei și a întregii regiuni. În ultimele zile, “schisma” s-a manifestat pe trei paliere: religios, militar, operațiuni și servicii speciale.
Schisma religioasă
Se anunță acutizarea conflictului schismatic privind acordarea tomosului Bisericii Ortodoxe Ucrainene.
Patriarhul Constantinopolului a desemnat recent exarhii/episcopii săi la Kiev. Misiunea principală a acestora este construirea unor structuri bisericești independente de Biserica Ortodoxă Rusă. Patriarhia Constantinopolului a declarat că această măsură a fost adoptată în cadrul pregătirii acordării autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Ucraina, ca atare evaluările anterioare, potrivit cărora Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului va acorda tomosul acestei Biserici, se confirmă. Primele semnale în acest sens au devenit publice în urma întâlnirii dintre Patriarhul rus Kiril și Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, care a avut loc la finele lunii august 2018, la Istanbul, ocazie cu care pare că au fost epuizate toate mijloacele de negociere a soluționării consensuale a schismei religioase din Ucraina. În cadrul acestei întâlniri, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu i-ar fi transmis Patriarhului Rusiei că a hotărât deja acordarea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Ucrainene. (Mai multe detalii AICI)
RFI:
Propunere spectaculoasă lansată Japoniei de preşedintele rus Vladimir Putin: „să facem pace pînă la sfîrşitul anului”. Fraza a fost pronunţată de liderul de la Kremlin în contextul Forumului economic al Estului, găzduit în oraşul Vladivostok unde se află şi primul ministru japonez, Shinzo Abe. Concomitent, la Paris, se află în vizită prinţul Naruhito, care va devenit cel de-al 126-lea împărat al Japoniei pe data de întîi mai anul viitor. Vorbim despre Japonia deci, în cele ce urmează, făcînd saltul de la Vladivostok la Paris.
Si această precizare: după capitularea Japoniei, în 1945, Moscova şi Tokyo nu au semnat niciodată un acord de pace, datorită unui litigiu, cel legat de insulele Kurile ocupate de ruşi. Propunerea lui Vladimir Putin a creat deci o surpriză. Poate că Vladimir Putin a lansat această idee din motive mediatice, pentru a mai cîştiga un galon ca lider internaţional. În materie de pace, el nu este chiar un campion. Intervenţia militară rusă din Siria, anexarea Crimeii, tensiunile din estul Ucrainei, nu sunt exemple de politică pacifistă.
În prezent, însă, Putin este în căutare de aliaţi întrucît relaţiile sale cu americanii şi cu occidentalii în general amintesc de perioada războiului rece. Nu este exclus deasemenea ca Putin să se plaseze într-un fel de competiţie cu Donald Trump. De ce să fie Trump o vedetă mediatică mai mare decît Putin? Pentru că face pace cu Coreea de Nord? Iată că şi Rusia ştie să facă pace cu Japonia.
Toate aceste lovituri de teatru diplomatice nu au însă nici un efect concret pentru moment. Peninsula coreeană nu este denuclearizată, iar poziţia japoneză faţă de Rusia nu s-a modificat din 1945 încoace: Tokyo vrea înapoi cele patru insule ale arhipelagului Kurile în schimbul păcii cu Rusia.(Mai multe detalii AICI)