Ministrul italian pentru Economie și Finanțe dă asigurări că Italia își va respecta angajamentele în cadrul UE

Autor: George Traicu
Publicat: 18-09-2018 13:12

Guvernul Italiei va respecta angajamentele luate în cadrul Uniunii Europene, dar totodată se va adresa și nevoilor sociale interne, a declarat marți ministrul italian pentru Economie și Finanțe, Giovanni Tria, relatează site-ul agenției Reuters, conform mediafax.

"Deși respectăm angajamentele cu Europa, vrem să creem o balansare care să ia în considerare și nevoile sociale interne și cererile economice", a declarat Giovanni Tria, la o zi în urma unei întâlniri privind bugetul pe anul 2019.

Italia este una dintre primele patru cele mai mari economii ale Uniunii Europene, însă are o datorie publică ce a ajuns la 132% din PIB, adică la aproximativ 2,4 trilioane de euro (2,7 trilioane de dolari).