Intervenție FURTUNOASĂ în scandalul privind Referendumul: Se calcă în picioare demnitatea minorităților sexuale

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 24-09-2018 07:14

Consiliul Tineretului din România (CTR) transmite că respectă decizia Curţii Constituţionale şi, implicit, faptul că va fi organizat referendumul de revizuire a definiţiei căsătoriei din Constituţie, însă continuă să se opună discriminării minorităţilor sexuale în privinţa asigurării dreptului la căsătorie şi a dreptului la viaţă de familie, discriminare existentă în prezent şi care ar fi întărită de eventuala adoptare a iniţiativei în urma referendumului. De asemenea, federaţia dezaprobă campaniile denigratoare şi instigatoare la ură îndreptate împotriva acestor minorităţi şi încurajează tinerii să se înscrie ca observatori în secţiile de votare, pentru asigurarea corectitudinii scrutinului, scrie News.ro.

Într-un comunicat de presă transmis vineri, Consiliul Tineretului din România spune că România nu va putea fi un stat pe deplin democratic şi european până în momentul în care va exista o legislaţie care să permită dreptul la viaţă privată şi familie pentru toţi cetăţenii statului şi consideră că, indiferent de rezultatul referendumului, adoptarea unui cadru legal care să permită şi să reglementeze parteneriatul civil reprezintă un standard minimal pe care democraţia din România trebuie să îl permită pentru recunoaşterea şi protecţia legală a familiilor întemeiate de cupluri formate din parteneri de acelaşi sex.

CTR a fost unul dintre semnatarii unui amicus curiae destinat Curţii Constituţionale prin care se solicitata declararea neconstituţionalităţii iniţiativei de revizuire a Constituţiei. Iniţiativă a platformei "Respect. Platforma pentru Drepturi şi Libertăţi”, alianţă a peste 100 de organizaţii neguvernamentale din România, atrăgea atenţia în documentul trimis CCR că "Parlamentul a eşuat în a reformula textul de lege pentru a asigura claritate şi pentru a preveni restrângerea exercitării dreptului la căsătorie” şi a cerut, între altele, monitorizarea electronică a participării la vot, pentru a preveni fraudele de orice fel, inclusiv în ceea ce priveşte prezenţa la urne, ţinând cont de fraudarea constatată la referendumul anterior, informarea corectă asupra subiectului supus votului popular şi accesul tuturor actorilor interesaţi la dezbaterile publice.

"Subliniem faptul că în cazul în care propunerea de modificare a Constituţiei în forma adoptată de Parlamentul României va fi validată prin votul popular, starea legală de facto nu se va modifica, întrucât şi în prezent, prin dispoziţiile art. 259, alin. (1) din Codul Civil, dreptul la căsătorie este aplicat discriminatoriu doar pentru cuplurile formate din un bărbat şi o femeie. Totodată, art. 48 din Constituţia României afectează doar căsătoria şi relaţiile de familie rezultate din căsătorie, nu şi alte tipuri de familie precum cele monoparentale. Referitor la modul în care se desfăşoară campania pentru referendumul din 6-7 octombrie, nu putem să nu remarcăm faptul că aceasta prilejuieşte emergenţa unor energii toxice din partea anumitor sfere ale societăţii. Respingem ideea că discuţiile despre realitatea existenţei mai multor orientări sexuale şi nediscriminarea în funcţie de orientarea sexuală ar trebui excluse din sistemul de educaţie şi din spaţiul public. Reamintim statului român că are obligaţia de a proteja drepturile comunităţilor minoritare şi demnitatea persoanelor care le aparţin, indiferent de natura acestora. Obligaţiile constituţionale ale unui stat nu se negociază, ci se respectă. Instituţiile din România care au responsabilităţi în acest sens trebuie să combată ferm în perioada imediat următoare discursul instigator la ură, care tinde să se extindă", arată Consiliul Tineretului din România.

De asemenea, reprezentanţii federaţiei cer instituţiilor publice şi mass media să asigure reflectarea echitabilă a argumentelor susţinătorilor, respectiv a opozanţilor iniţiativei de modificare a Constituţiei.

"Nu putem privi nepăsători cum demnitatea oamenilor care fac parte din minorităţile sexuale este călcată în picioare prin modul în care unii susţinători ai referendumului comunică pe tema iniţiativei de revizuire a Constituţiei şi suntem datori să cerem ca familiile întemeiate de cupluri formate din parteneri de acelaşi sex să se bucure de aceeaşi recunoaştere şi protecţie legală ca cele formate de un bărbat şi o femeie. Cerem instituţiilor publice şi mass media să asigure reflectarea echitabilă a argumentelor susţinătorilor, respectiv a opozanţilor iniţiativei de modificare a Constituţiei, dar şi să combată informaţiile invalidate ştiinţific care sunt, în continuare, vehiculate ca argumente pentru susţinerea referendumului. Nu în ultimul rând, încurajăm tinerii să se înscrie pentru a fi observatori la scrutinul care va avea loc în 6-7 octombrie!”, spune Mihai Dragoş, preşedintele Consiliului Tineretului din România.

CTR reuneşte 23 structuri federative cu o reţea de peste 400 de organizaţii de şi pentru tineret din ţară, fiind afiliată la Forumul European pentru Tineret (European Youth Forum) şi Organizaţia Mondială pentru Tineret (World Assembly of Youth), iar preşedintele CTR este membru desemnat în Consiliul Economic şi Social al României, potrivit site-ului federaţiei.

Ordonanţa de Urgenţă privind organizarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie a fost adoptată marţi în şedinţa de Guvern, costul total al organizării ridicându-se la aproape 164 de milioane de lei. Întrebarea la care vor răspunde alegătorii cu „da” sau „nu” este „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, referendumul urmând să aibă loc pe parcursul a două zile, în 6 şi 7 octombrie.

Consiliul Tineretului din România (CTR) transmite că respectă decizia Curţii Constituţionale şi, implicit, faptul că va fi organizat referendumul de revizuire a definiţiei căsătoriei din Constituţie, însă continuă să se opună discriminării minorităţilor sexuale în privinţa asigurării dreptului la căsătorie şi a dreptului la viaţă de familie, discriminare existentă în prezent şi care ar fi întărită de eventuala adoptare a iniţiativei în urma referendumului. De asemenea, federaţia dezaprobă campaniile denigratoare şi instigatoare la ură îndreptate împotriva acestor minorităţi şi încurajează tinerii să se înscrie ca observatori în secţiile de votare, pentru asigurarea corectitudinii scrutinului.