Cineastul ucrinean Oleg Sentsov, aflat în greva foamei într-o închisoare din Rusia, a devenit cetăţean de onoare al Parisului

Autor: George Traicu
Publicat: 24-09-2018 19:16

Primăria din Paris i-a atribuit luni cetăţenia de onoare regizorului ucrainean Oleg Sentsov, închis în Rusia şi care face greva foamei de la mijlocul lunii mai, în urma unui vot unanim, scrie AFP, preluată de news.ro

"La ora la care vă vorbesc, Oleg Sentsov continuă greva foamei pentru a contesta condamnarea sa la 20 de ani de închisoare", a declarat primarul Parisului, Anne Hidalgo, amintind că "oraşul Paris a fost întotdeauna de partea apărătorilor libertăţii".

Cineastul în vârstă de 42 de ani, opozant al anexării peninsulei Crimeea, a fost condamnat în 2015 la 20 de ani de închisoare pentru "terorism" şi "trafic de arme" la capătul unui proces calificat drept "stalinist" de către Amnesty International şi denunaţt de Kiev, Uniunea Europeană şi Statele Unite.

El a încetat să se alimenteze din 14 mai şi se află în viaţă doar datorită suplimentelor alimentare injectate de administraţia penitenciară rusă. Cineastul reclamă în special eliberarea "tuturor prizonierilor politici" ucraineni închişi în Rusia.

Oleg Sentsov "a declarat după ce a fost bătut şi privat de cetăţenia ucraineană" că decizia sa de a face greva foamei nu este sinucigaşă, ci politică

"Încă putem să-l salvăm", a declarat Hidalgo, şi gestul de a-i acorda cetăţenia de onoare a primăriei din Paris "este un act de speranţă, un act simbolic".

Mai multe personalităţi au fost prezente în sală în timpul votului, între care filosoful francez Michel Eltchaninoff, regizoarea  Julie Bertuccelli şi actriţa Irène Jacob.

De mai multe luni, responsabili politici, actori (Johnny Depp) sau cineaşti (precum Jean-Luc Audiard) occidentali au transmis apeluri prin care au cerut eliberarea lui Sentsov. Kremlinul însă rămâne indiferent.