Trump avertizează statele europene cu privire la ependența de gazul rusesc, de la tribuna ONU

Autor: George Traicu
Publicat: 25-09-2018 19:07

Preşedintele american Donald Trump a avertizat marţi statele europene împotriva dependenţei de sursele de energie ruseşti, în discursul rostit de la tribuna Adunării Generale a ONU, relatează dpa preluată de Agerpres.

"Germania va deveni total dependentă de energia rusească dacă nu schimbă imediat direcţia", a declarat Trump, care a lăudat pe de altă parte Polonia pentru dezvoltarea de conducte alternative.

Liderul de la Casa Albă a criticat de asemenea Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol (OPEC), subliniind că preţul petrolului trebuie să scadă. "Nu vom mai putea rezista prea mult cu preţuri atât de ridicate", a avertizat Trump.

"OPEC şi statele OPEC jecmănesc restul lumii, ca de obicei", s-a exprimat Trump. "Noi apărăm aceste ţări pe degeaba, iar ele profită de noi vânzându-ne petrol la preţuri ridicate. Nu este bine", a adăugat preşedintele american.

Acesta a criticat de asemenea actualul sistem comercial global, făcând apel la un comerţ corect.

"Multe state din această sală vor fi de acord cu mine că sistemul comercial mondial are nevoie stringentă de schimbare. În Organizaţia Mondială a Comerţului au fost admise ţări care încalcă toate principiile pe care se bazează organizaţia", a acuzat Donald Trump.

Preşedintele american a denunţat o serie de practici, între care dumpingul şi furtul de proprietăţi intelectuale, şi a dat asigurări că "zilele acelea s-au sfârşit". "Nu vom mai tolera astfel de abuzuri. Nu vom mai permite ca lucrătorii noştri să fie victimizaţi, companiile noastre să fie înşelate şi bogăţiile noastre să fie furate şi transferate", a mai spus Trump, referindu-se în special la China, notează dpa.

"America nu-şi va cere niciodată scuze pentru că îşi protejează cetăţenii", a declarat preşedintele Trump.