Antrenorul celor de la Antwerp, Ladislau Boloni, a fost sancţionat de două ori în aceeași partidă

Autor: Roxana Ghiorghian
Publicat: 26-09-2018 10:48

Antrenorul celor de la Antwerp, Ladislau Boloni, a fost sancţionat de două ori de către comisiile federaţiei belgiene de fotbal, scrie Mediafax.

Tehnicianul român a fost suspendat pentru două partide şi va trebui să achite amenzi de 3.000 de euro, totul fiind cauzat de incidentele de la meciul cu Anderlecht, ce s-a jucat la Bruxelles, la data de 2 septembrie, în etapa a 6-a, scor 1-1.

Citește și: Serghei Țvetcov: 'Am mai câştigat competiţii importante, dar sentimental Turul României va reprezenta mereu ceva special în cariera mea'

Boloni s-a certat cu arbitrul Wim Smet şi "fluieraşul" a decis să-l trimită în tribune. Era minutul 27 al jocului, dar omul care o conduce pe Antwerp a continuat să încalce regulamentul: a comunicat cu cei din staff şi cu jucătorii, prin intermediul team managerului Frederic Leidgens. Boloni a recunoscut totul în faţa comisiilor şi forul din Belgia a dictat sancţiunile. Pentru prima faptă, el a primit o suspendare de două etape şi o amendă de 2.000 de euro, iar pentru al doilea gest interzis s-au mai aduăgat o mie de euro.