Prima REACȚIE din PSD, după publicarea imaginilor de la ședința de partid din biserică

Autor: Loredana Codruț
Publicat: 26-09-2018 21:19

Liderul grupului PSD de la Camera Deputaţilor, Daniel Suciu, a declarat miercuri că nu a făcut niciodată politică în biserică şi nici măcar în faţa ei, conform Agerpres.

"Eu provin din Ardeal, este o regiune profund ataşată valorilor creştine. Cred că ştiu că poate exista o paralelă cu ceea ce a apărut astăzi în spaţiul public, o imagine celebră, dar eu nu am făcut niciodată politică în biserică şi nici măcar în faţa ei. Aceasta nu este campanie pentru referendum, noi vom face doar acţiuni de informare a cetăţenilor şi îi vom ruga să se prezinte la vot", a spus Suciu, la Parlament, întrebat dacă va face campanie pentru referendum în interiorul bisericii, în cazul în care acest lucru îi va fi solicitat de un preot.

Potrivit unui post local de televiziune, politicieni şi preoţi au participat, luni, la Băneşti, judeţul Prahova, la discuţii pe tema referendumului, eveniment ce a fost organizat într-o biserică din localitate.

Suciu a menţionat că a văzut doar o imagine de la acea întâlnire dintre reprezentanţi ai mai multor partide politice cu reprezentanţi ai clerului.

Citește și: Victor Ponta face anunțul care DINAMITEAZĂ coaliția de guvernare - Va semna inițiativa PNL de schimbare a lui Dragnea de la Camera Deputaților .

 

"Probabil că s-a vrut să se dea un semnal în acel judeţ că absolut toate partidele politice care au fost prezente susţin acest referendum", a afirmat el.