Ciclonul Zorbas a ajuns în România: Furtuna care a făcut ravagii în Grecia se va manifesta prin rafale de vânt puternic

Autor: Roxana Popa
Publicat: 30-09-2018 09:18

Ciclonul Zorbas a ajuns în România, cu rafale de vânt puternic, iar luni acesta va fi resimțit la noi și prin ploi, potrivit Antena 3.

În Grecia, furtuna a făcut ravagii în localitățile de pe coasta elenă, mai multe insule vizitate de turiștii români fiind afectate.

Zorbas a lovit Peloponezul sâmbătă dimineaţa, cu ploi torenţiale şi valuri care s-au abătut asupra oraşelor de pe litoral, precum Methoni, Finikounda, Koroni şi Kalamata, viteza vântului ajungând până la 90 km/ h.